Corina

Corina

32.50lei

Descriere

Gioni Badea, un scriitor în firea căruia bunul simț, credința, pasiunea frumosului și respectul pentru adevăr s-au regăsit creator și mântuitor, ne încântă de această dată cu un roman alert, ingenios construit, având farmecul discret și inconfundabil al scrierilor de demult. În ciuda unei obiectivități de tipul celei întâlnite, de pildă, la Rebreanu, care potențează profilul personajelor și destinul lor în poveste, de dincolo de rânduri răzbate nu doar o inexorabilă nostalgie a trecutului, ci și rezultatul sublimării trăirilor autorului, care este, spiritual cel puțin, personajul dintâi al cărții sale.
(Violeta Borzea, editor)

„O veche vorbă românească spune: Cine nu are bătrâni… să-i cumpere. Experiența de viață a domnului Gioni Badea, bogată și pilduitoare, ne poate oferi tuturor prilej de meditație, exemple demne de urmat, întrebări, controverse, nedumeriri, soluții… Citiți și vă veți convinge!”
(Ștefan Cazimir, critic literar și scriitor)
„Autor al unor apreciate volume cu caracter memorialistic, între care se remarcă îndeosebi trilogia Năzdrăvanul, Gioni Badea abordează acum un nou tip de roman. Varietatea de trăiri prin care trece eroina cărții, diversitatea personajelor secundare și construcția alertă, toate laolaltă păstrează neslăbit interesul lecturii și sugerează o posibilă ecranizare, căreia viitorul i-ar putea acorda o șansă.”
(Ștefan Cazimir, critic literar și scriitor)
 

Artistul copertei

SOFIA MATEI

Află mai multe despre Sofia Matei

Despre autor

Povestea lui Gioni Badea, un scriitor mai puţin obişnuit, ar putea încăpea între paginile unui roman. S-a născut pe 1 aprilie 1944 în localitatea dâmboviţeană Vârfuri, într-o familie modestă. A crescut la ţară, iubind natura, și a savurat din plin gustul uneori dulce, alteori amar al copilăriei. După clasa a VI-a, fratele său l-a luat la Târgovişte ca să-l „facă deştept”. A terminat școala primară, a fost pe rând ospătar, electrician, subofiţer de transmisiuni, apoi a absolvit facultatea de metalurgie și a lucrat o perioadă în construcții. După o vreme însă, s-a îndrăgostit iremediabil de lumea fascinantă a scrisului. Acum, la 78 de ani, Gioni Badea spune împăcat că a avut o viaţă frumoasă, pe care are răbdarea şi curajul să le-o împărtăşească celor care îi trec pragul. Ba chiar îi îmbie să savureze dulceaţa sa de mure şi un pahar cu apă rece.
În amintirea părinţilor și a soţiei, pe care i-a iubit foarte mult, Gioni Badea a transformat casa părintească în Muzeul Sătesc din Vârfuri, Dâmboviţa.
A scris paisprezece cărți și în prezent locuiește în București.
Prima carte, Năzdrăvanul, evocă amintiri din copilăria sa.

Produse similare

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top