Codicilul

Codicilul

44.50lei

Descriere

„Cu un discurs puternic și un ascuțit simț al observației, dar și cu sinceritatea-i caracteristică, recognoscibilă și în celelalte scrieri în proză, Lili Crăciun construiește (Meșter Manole și Ană, deopotrivă), în acest nou roman, pagină după pagină, labirinturi concentrice ale căutării de sine, o țesătură textuală în bogate nuanțe, între lumină și întuneric, între catharsis și nedesăvârșire, aglutinată, la prima vedere, din detalii istorice care se acumulează cenușiu, sfâșiate de flash-uri contrastive, generând un mediu ce are tendința să își sufoce, să își supună, să își controleze personajele.

Parcursurile existențiale sunt jalonate, antinomic, de forță și slăbiciuni, demnitate și prăbușiri, de ipocrizii și verticalități, încrâncenări și metamorfoze, într-o desfășurare de destine frânte, vieți fracturate ori suflete în adevărate bătălii recuperatorii. Ni se înfățișează înaintea ochilor o galerie cu personaje puternic reliefate, verosimile, traversând epoci bulversante, purtând și lepădând măști, alunecând pe muchia subțire și tăioasă dintre timpul personal și timpul devorator.

Dincolo de războiul continuu între a avea și a fi, care lasă urme de neșters de-a lungul și de-a latul compoziției narative, romanul fascinează prin jocurile de putere, prin transfigurări neașteptate, prin amplificarea tramelor, prin finalul deschis și, mai ales, prin purtarea crucii memoriei ca pe o rană ce nu se poate vindeca.”

                                    (Mihaela GRĂDINARIU)

Despre autor

Născută pe 1 martie 1958, Lili Crăciun este absolventă a Facultății de Filosofie-Istorie, specializare psihologie (1984), și a Facultății de Drept (1993) – ambele la Universitatea Al. I. Cuza Iași. A fost, pe rând. profesor, consilier juridic și notar public.

Deși i-a plăcut dintotdeauna să scrie, deși de tânără o ardeau poveștile pe care ar fi vrut să le spună lumii, în literatură a debutat târziu, întrucât, cum ea însăși mărturisește, viața i-a impus un ”lasă pe mai târziu”.

În 2015 a decis să facă loc pasiunii în viața ei, debutînd la Editura Eubeea din Timișoara cu un docu-roman (Călătoria. Desculță pe ciorburi de oglindă), primit cu entuziasm de cititori și mânuitorii slovelor. Cartea a apărut și în limba spaniolă în 2017 (Editura Tandaia din Spania) și se află sub contract cu Ross Massbaum, scenarist din Statele Unite, pentru realizarea un film.

După debut, pasiunea veche, amânată atâția ani, a izbucnit cu o forță de nestăpânit. În 2016 a publicat un volum de proză scurtă (Menajerele soacrei mele), apoi alte și alte cărți au încântat iubitorii de literatură: Prizonieri ai umbrelor (roman, 2018, Editura Eikon), Pașaport spre paradis (roman, 2019, Editura Primus), Șopârle cu cheiță (povestiri notariale, 2019, Editura Primus), Ancora (un jurnal al durerii, 2022, Editura Primus) și Din colțul prispei (povestiri, 2022, Editura Primus), toate primite cu entuziasm, cu lansări în nenumărate orașe din țară și străinătate.

Despre Lili Crăciun și cărțile ei au scris mulți scriitori și jurnaliști. Dintre ei amintim doar câțiva (în revistele Argeș, Arca, Caligraf, Timpul, Expres cultural, Bucovina literară): Nina Ceranu (membru USR Timișoara), Florin Ardelean (membru USR Arad), Paul Aretzu (membru USR Craiova), Leonard Relea (jurnalist Iași), Dorian Obreja (membru USR Iași).

Produse similare

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top