Cimitirul

Cimitirul

47.00lei

Descriere

„Cu mulți ani în urmă, am citit Cimitirul – mărturisesc, dintr-o curiozitate plină de neastâmpăr – și zău că n-a fost deloc ce mă așteptam să fie. A fost mult mai mult. Sarcastic și cu un umor fin, genuin, care te cucerește ireversibil, carismatic și sincer până la exasperare, Teleșpan ne propune un roman care, dincolo de aparența lejeră conferită de limbajul suburban, accesează câteva problematici majore. Personajul său este mandatarul unor opinii și credințe simple, dar profunde, care converg spre concluzia că fericirea vine din acceptare, și nu din cosmetizarea unor realități menite să îmbrace adevărul în straie strălucitoare, dar găunoase. Până la urmă, în fața morții, prilej de reflecție în carte, suntem cu toții lipsiți de argumente.
Cred că unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la romanul Cimitirul, pe lângă incursiunea frustă într-o zonă la care alții nu se pot gândi decât după ce își scuipă în sân, este acela că poate fi citit de toată lumea: umorul și situațiile funambulești îi corup pe cei înclinați spre pudibonderie, în timp ce îi seduc neînduplecat pe ceilalți. De altfel, prima ediție este de mult epuizată, iar exemplarele care au mai circulat în rețeaua norocoșilor sunt pe cale de dispariție. „
(Violeta Borzea, editor)

Despre autor

Mai jos un fragment din roman (ediția 3.14, cum susține autorul):
„Am sunat la excavator şi au zis că vin în vreo două ore şi ceva, adică pe la douăsprezece. Am luat banda roz, ţepuşele şi m‑am dus să caut mormântul. L‑am găsit. Am pus ţepuşele, am trecut banda roz prin inelele pe care le aveau în capăt şi gata. În momentul ăla moartea mi s‑a părut tristă. De fapt, nu moartea. Mai mult ideea de
înmormântare. Tu mori, să zicem. Vin familia, prietenii cu tine până la cimitir, te bagă în pământ, ceea ce e OK, dar apoi te lasă acolo şi pleacă. Fără lumină, fără nimic. Cu viermii. Iar pe ăia trebuie să îi aştepţi câteva zile. În Anglia, cum e frig, te şi conservi, chiar câteva săptămâni. Logic, fiind mort, nu simţi nimic din toate astea, dar dacă nu e aşa? Poate că fix ăsta e purgatoriul? Adică tu mori în sensul că nu mai poţi să mişti, să clipeşti, să respiri, nu mai
poţi să faci nimic. Dar dacă, de fapt, auzi, simţi, miroşi?
Uite că la asta nu m‑am gândit până acum. Şi ăştia te pun în coşciug şi ştii, adică înţelegi şi conştientizezi ce ţi se întâmplă, dar nu poţi să mişti, să vorbeşti sau să deschizi ochii. Te bagă în pământ şi ştii şi asta şi tot ce poţi să faci e să stai terifiat. Stai ca prostul şi aştepţi viermii. Cel mai de căcat e când simţi că încep să te mănânce. Plus mirosul. Toate sicriele astea noi, scumpe, frumoase şi perfecte sunt cam etanşe. Mori încă o dată sufocat de propria împuţiciune, dacă teoria asta e valabilă. Şi când ăia termină de
mâncat şi ultima celulă de pe oase, abia atunci poţi să te duci în rai. Dacă e aşa, cred că sunt mii de suflete pline de spume la Poarta Raiului. Că te cam apucă nervii după nişte ani de aşteptare. Personal, cred că vreau să fiu mumificat, că nici incinerarea nu îmi surâde, dacă e cu simţuri.”

Produse similare

Dezactiveaza titlul coloanei Mega Menu

Go to Top